unde traim?

Locul unde traim, persoanele cu care ne intersectam, legaturile sociale care le cream si oameni de care intr-un fel sau altul depindem, toate fac parte din viata noastra si modul de abordare este de multe ori unul care lasa de dorit.

Rabdarea fata de cei din jur, care nu poate decat exista si ea in anumite limite, este pusa la grea incercare iar si iar. Suntem diferiti, avem fiecare personalitati si ganduri proprii si trebuie sa tinem cont ca nu putem sa ne facem de cap ignorand complet dorintele sau necesitatile altora si nu putem sa fim nemultimiti de fiecare lucru marunt care nu coincide cu dorintele noastre.

Insa foarte des se uita ceea ce este mai important si egoismul si aroganta, in cantitati mai mici sau mai mari, ii fac pe unii sa uite ca ar trebui tratate cu respect drepturile fiecaruia. Oameni care-si inchipuie ca pot face orice, doar fiindca vor, fara sa tina cont ca nu traiesc singuri in desert, care incalca orice urma de bun-simt in picioare si ii deranjeaza pe ceilalti din jurul lor considerand ca ei au drepturi, dar uita ca si cei din jur au aceleasi drepturi, lucruri marunte in ochii unora, atitudini obositoare si enervante sau ceva normal dupa parerea altora.

Intrebarea daca este cu bun-simt si normal, dupa normele unei societati intregi si nu doar a unor persoane ar trebui sa si-o puna mai multa lume. Muzica data atat de tare incat sa se auda intr-o scara intreaga de bloc, la ore tarzii; masini care respecta doar propriile reguli pe sosea; parinti care le permit copiilor sa faca tot ce vor,doar fiindca ei nu au avut parte, chiar daca asta ii deranjeaza pe altii; oameni in varsta care se plang de nesimtirea "tineretului din ziua de azi", dupa care se imping si cearta la cozi de parca s-ar imparti o avere primilor ajunsi; profesori care se pretind de-o moralitate incoruptibila si apoi dau note in functie de banii sau neamurile studentului; preoti care predica sfintenia si apoi "exorcizeaza" femeile noaptea acasa; bani disparuti din visteria bisericilor...sunt doar cateva exemple de oameni care uita de lumea in care traiesc, aruncand o umbra urata si asupra celor din jur, care inca stiu sa respecte pe altii si mai ales pe ei insisi.

Este important sa nu sa uitam cine suntem, de ce am am ales sa facem ceea ce facem si sa o facem corect, sa tinem cont ca nu suntem singuri pe lume cand ne dorim ceva. Putem face ceea ce ne dorim, si fara sa-i deranjam pe altii, putem face mici concesii, fara sa trebuiasca sa renuntam de tot la ceea ce ne place, putem sa nu ne suparam pentru fiecare lucru marunt dorindu-ne "razbunare". Putem trai alaturi de ceilalti in mod civilizat.

sa ne prezentam cumva

revin cu o mica si intarziata prezentare (mi s-a atras atentia ca am uitat sa postez inaintea tuturor postarilor)
deeeeci: da, suntem niste personaje plictisite, sau nu, de ceea ce nu trebuie sa facem, carcotasi din fire si uneori putin suparati, optimisti cand ne merge bine si adepti al frumosului, inteles dupa normele din capul nostru, impuse mai mult sau mai putin de viata si profii din facultatea pe care am reusit sa o terminam cumva, candva.
Promitem sa incercam cat mai bine sa dam un ton nu foarte serios a ceea ce ne trece prin degete sa scriem si speram sa carcotiti impreuna cu noi, in fata intamplarilor care ni se arunca in fata.

Ne place sa fim artisti

Daca ne dorim, putem mereu sa gasim noi utilizari pentru lucruri vechi. Asa cum cartile pot fi folosite si pentru o expozitie spontana, de cei ce nu vor sa le citeasca.

Ne place sa fim artisti...in ale artelor plastice, in ale bucatariei, in ale tehnicii....deci de ce sa nu le combinam? Unul din obiectele de decor dintr-un centru de afaceri din vestul Romaniei.

Luminite, luminite dar de la nici un capat...cel mult al pardoselii; pe o terasa care nu considera niste scaune, cateva mese, un podest de lemn si niste umbrele o amenajare suficienta pentru a crea atmosfera placuta.

Multumim de efort!

Michael si post-mortem

Subiectul preferat in ultimul timp pare sa fie cunoscutul artist , a carui moarte a venit mai mult sau mai putin subit, conform diferitelor pareri.

Daca e ceva ce urasc atunci este vorba de “datul cu presupusul” si scornitul de minciuni sau adevaruri partiale care primesc conotatii diverse datorita interpretarilor, asa cum ne place noua oamenilor sa o facem.

De mai mult de o saptamana se intoarce si se rasintoarce pe toate partile viata si actiunile defunctului Michael Jackson. Oameni mai mult sau mai putin cunoscuti, apar din umbra pentru a oferi diverse detalii, uneori chiar contradictorii legat de viata lui.

Ok, ii respect si ii admir inovatiile in domeniul muzicii, dar cred ca ceea ce a facut in viata privata nu ar trebui sa intereseze foarte mult pe nimeni, nici chiar pe fanii infocati sau pe paparazzi lihniti de scandaluri. Nu vad de ce trebuiesc combinate aspectele private cu realizarille profesionale... Asa au fost manjite multe nume cunoscute: Elvis Presley, Marilyn Monroe... Probabil este prea greu pentru mintea umana, asa mica si pricajita, sa tina minte numai partile bune, desi din moment ce nu mai sunt printre noi, scopul mediatizarii pare altul, mai personal. Este intradevar un mister creierul nostru si modul lui de functionare....

Pana la urma nici un om nu este perfect (desi multi sunt convinsi ca sunt) si fiecare are parti de care este mai putin mandru si pe care nu vrea sa le dezvaluie. De ce nu pot unii oameni sa respecte acest lucru? De ce lumea a devenit asa carcotasa si barfitoare? Ei bine stiu de ce e carcotasa (“pentru ca ne plaaaaaaaaace”, ar zice colegul meu de blog) dar restul e un mister. Sau nu? Ne place sa vedem ca si cei cu succes sunt oameni normali si cu probleme? Sau ne place sa ne “dam cu presupusul”?

Tot ce pare sa conteze sunt aparentele si contul din banca, vilele/casele detinute sau masinile din garaj, pe care culmea, lumea le tine cat mai ascunse ca nu cumva sa se intrebe altii “de unde atata avere?”. Mda, nu ca invida altora ar avea ceva de-a face cu asta, nu, nu suntem invidiosi, nu?

In final viata tot se va rezuma la ce ai reusit sa realizezi si numai acest lucru va danui si in viitor, la fel cum peste cativa ani va ramane doar muzica lui Michael care o veti asculta fara sa va mai intrebati fel de fel de prostii... Asteptam cu nerabdare, sa ascultam noi melodii nedate publicului inca , melodii nou-noute pentru sufletele noastre nevinovate (da, inevitabil am auzit si eu niste zvonuri, cum era sa scap fara sa aud si eu ceva).

Deci pe curand si sa asteptam noi hituri lansate post-mortem si fara prea mult spectacol inutil.

Criza….un cuvant prea des utilizat in ultimul timp, scuza pentru orice nu merge bine si pentru incercarile unora de a scoate bani din ideile care de prea mult timp bantuie capul unora si nu au aplicare.
Din a doua categorie face parte si o domnisoara, pe al carei blog am ajuns din intamplare, la recomandarea unui prieten.
Obiecte artizanale, din seria “hand-made” (un sinonim pentru calitate uneori in imaginatia oamenilor pare-se), impanzesc site-ul, unele mai mult sau mai putin inspirate, cu preturi nu chiar de criza.
Minunate obiecte de decor pentru corpul uman, bijuterii din pietre semipretioase, sticla si mult sarma de diverse soiuri.
Dar eu sunt carcotas din fire si arunc un ochi mai de aproape. Pozele sunt mari si-mi permit sa vizionez, marit , obiectele realizate si calitatea acestora . Dupa o analiza in mare a “productiei”, care e destul de vasta, dand senzatia ca acea domnisoara nu are nimic mai bun de facut toata ziua , mi se confirma banuiala: succesul strica pana si imaginatia celui mai entuziast artist. De la primele obiecte pana la ultimele, este clara tendinta de a produce din ce in ce mai mult si mai prost. Calitatea nu mai e cea de la inceput iar Originalul incepe sa dispara, obiectele fiind variatuni pe aceeasi idee. Destul de plictisitor, daca esti in cautare de modele noi de adaugat la colectie sau de dat cadou. Denumiri fanteziste insa vor sa te cucereasca alaturi de unele descrieri artistice ale obiectelor din ce in ce mai sarace in pietre si cu tot mai multa sarma “argintata” .
Curiozitatea ma impinge sa mai revin uneori pe acel blog in cautarea unei luminite care sa ma faca sa cred ca imaginatia nu a murit chiar de tot. Stau, ma uit si ma intreb unde a disparut fantezia care a dus la aparitia primelor bijuterii, dragutze chiar si pt cineva care nu are nici un sentiment de atractie pt impopotonari sofisticate. Din pacate rar se intampla sa gasesti un obiect care sa mai atraga privirea prin calitate si expresivitate.
Dar sa nu fim asa pesimisti imi spune constiinta…poate mai revin pe blog, in cautarea unei piese demne de a-mi cheltui banii cu vre-o ocazie importanta cand ma va lasa si pe mine imaginatia si nu voi avea alta idee mai buna de cadou.